Home » D:News » Omul este vinovat de intensificarea valurilor de căldură din 2013. Concluzia îngrijorătoare a unui raport oficial

Omul este vinovat de intensificarea valurilor de căldură din 2013. Concluzia îngrijorătoare a unui raport oficial

Omul este vinovat de intensificarea valurilor de căldură din 2013. Concluzia îngrijorătoare a unui raport oficial
Publicat: 01.10.2014
Legătura dintre încălzirea globală cauzată de activităţile umane şi cele cinci valuri de caniculă din 2013 a fost evidenţiată pentru prima dată de oamenii de ştiinţă într-un raport oficial care nu afirmă însă că oamenii sunt vinovaţi de producerea tuturor evenimentelor meteorologice extreme.

Climatologii nu au putut să stabilească, de exemplu, influenţa umană în declanşarea secetei care afectează în prezent California, se afirmă în acest studiu întocmit de National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA), publicat luni, informează AFP.

Un număr de 92 de experţi din 14 ţări au analizat în total 16 evenimente climatice extreme, ploi torenţiale, inundaţii, secete, valuri de caniculă şi furtuni.

„Japonia, peninsula coreeană şi China au cunoscut veri extrem de calde în 2013. Studiile care au analizat aceste evenimente arată că încălzirea globală cauzată de om a făcut ca acele valuri de căldură să devină mai probabile”, notează autorii studiului.

„Rezultatele studiilor despre valurile de căldură din 2013 sunt frapante, pentru că cinci grupuri de savanţi au ajuns la concluzia că probabilitatea de apariţie a unor astfel de extreme în lume, fără o încălzire globală, este aproape nulă”, a subliniat Peter Stott, un meteorolog la Met Office Hadlet Centre din Marea Britanie, unul dintre autorii studiului.

Alte elemente demonstrează, de asemenea, că modificările climatice cauzate de activităţile umane cresc riscul de producere a unor ploi extreme, precum cele produse în India în iunie 2013.

Arderea cărbunelui şi a hidrocarburilor, una dintre principalele cauze ale încălzirii globale, a jucat „un rol substanţial în vara uscată şi caldă cunoscută de Europa de Vest în 2013”, notează oamenii de ştiinţă.

Faptul că mai multe echipe de cercetători au folosit metode independente pentru a ajunge la aceleaşi concluzii subliniază într-o manieră şi mai flagrantă influenţa activităţii umane asupra fenomenelor climatice extreme.

Însă încălzirea planetei cauzată de activităţile umane nu poate să explice apariţia tuturor acestor fenomene. Astfel, în cazul secetei fără precedent care afectează de peste doi ani statul american California, trei echipe de climatologi americani au ajuns la concluzia potrivit căreia „factorii umani care pot să determina evoluţia climei nu au avut nicio influenţă în ceea ce priveşte lipsa de precipitaţii”.

Una dintre echipe a constatat o presiune atmosferică foarte mare în această regiune asociată cu încălzirea globală şi care ar putea să explice nivelul scăzut al ploilor din timpul iernii. Această situaţie ar putea să cauzeze pierderi de 2,2 miliarde de dolari pentru agricultura californiană, potrivit unui raport recent.

Marty Hoerling, un cercetător de la NOAA, a remarcat că aceste modificări atmosferice asociate cu încălzirea globală se produc peste tot pe Glob dar fără să cauzeze sistematic astfel de efecte negative asupra precipitaţiilor.

Din acest motiv, influenţa umană asupra secetei din California rămâne „un factor incert”.

Din cele 16 evenimente climatice extreme din 2013 studiate în acest raport, jumătate au fost atribuite variaţiilor naturale ale climatului şi nu influenţei încălzirii globale, precum valul de frig extrem din primăvara 2013 din Marea Britanie, datorat oscilaţiei nord-atlantice. Este vorba de circulaţia curenţilor atmosferici deasupra Oceanului Atlantic.

Oamenii de ştiinţă citează în acest sens ciclonul Christian, deosebit de puternic, care a lovit nordul Germaniei în octombrie 2013.

Un alt fenomen climatic natural a reprezentat la rândul său principalul factor aflat în spatele căderilor masive şi neobişnuite de zăpadă din Munţii Pirinei între ianuarie şi iunie 2013.

Atunci când impactul activităţilor umane nu a putut fi determinat în mod clar asupra unui fenomen climatic, acest fapt înseamnă că influenţa umană nu a putut fi diferenţiată de variabilitatea naturală a climei, notează oamenii de ştiinţă.

Raportul întocmit de NOAA a fost publicat în Buletinul societăţii meteorologice americane (BAMS).

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...